Tamaș, pe jumătate scoțian

Tamaș, pe jumătate scoțian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Jean Fernandez își poate lua deja la revedere de la românul Tamaș, ziariștii francezi confirmându-ne iminența plecării fundașului de la Auxerre la Celtic. De altfel, Marius Niculae îl așteaptă pe Gabi Tamaș în campionatul scoțian. Vârful lui Inverness i-a făcut reclamă colegului său de la națională, despre care a declarat în cotidianul Daily Record că s-ar adapta la cerințele din Scottish Premier League. „Gabriel este un jucător puternic și este potrivit pentru stilul de joc scoțian. Este foarte bun în jocul aerian și este destul de rapid pentru un fundaș. Are și un șut foarte bun din lovitură liberă. Transferul la Celtic ar fi oportun atât pentru Gabriel, cât și pentru club, deoarece este un fotbalist bun, care poate ieși foarte ușor din apărare cu balonul. Va fi o vedetă la Celtic!”, a precizat „Săgeată”.

Și Mircea Lucescu crede că lui Tamaș i se potrivește stilul britanic. „Tamaș a jucat pentru naționala României la Euro 2008 și, din câte îmi amintesc, Scoția nu a fost acolo. Deci, dacă e destul de bun pentru România, înseamnă că e bun și pentru Scoția. El este un jucător excelent, care sigur poate face față la Celtic. Din punct de vedere fizic nu va avea nicio problemă cu adaptarea în liga scoțiană”, a afirmat în Daily Mail antrenorul lui Șahtior Donețk. Deși ziariștii francezi ne-au confirmat viitoarea destinație a lui Tamaș, președintele lui Auxerre, Jean-Claude Hamel, a spus că nu a fost contactat de scoțieni. „Celtic nu a făcut nicio ofertă oficială, dar sunt alte două cluburi interesate de Tamaș care au făcut deja oferte. Putem ajunge la o înțelegere, însă doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții”, a mărturisit Hamel. Totuși, dat fiind faptul că antrenorul Jean Fernandez nu îl mai „înghite“ pe fundașul român, pe care l-a criticat chiar înainte de Euro, despărțirea de Tamaș este sigură.

"Duminică plec la Auxerre, unde voi vedea care e situația transferului meu la Celtic" – Gabriel Tamaș, fundaș Auxerre

27 de partide a evoluat Tamaș pentru Auxerre în Ligue 1, tricolorul nereușind să înscrie niciun gol în campionatul Franței

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×